Acasă Stirile zilei Rusia interzice Instagram și WhatsApp și vrea să declare Meta „organizație extremistă”

Rusia interzice Instagram și WhatsApp și vrea să declare Meta „organizație extremistă”

0

Rusia a demarat procesul pentru a interzice Instagram și WhatsApp, relatează The Guardian, care o citează pe jurnalista Polina Ivanova, corespondenta Financial Times în Rusia și Ucraina. Agenția de presă rusă de stat Ria Novosti relatează că Parchetul General a cerut această măsură.

„Este o mișcare importantă, deoarece Instagram este o platformă foarte iubită în Rusia și, de asemenea, sursa de venit pentru multe întreprinderi mici din întreaga țară. Iar pentru tinerele elite din Moscova, înseamnă totul”, a scris Ivanova pe Twitter.

„WhatsApp este cel mai popular sistem de mesagerie din Rusia, cu aproape 60%. Vorbim de zeci de milioane de oameni care au acces limitat la comunicații, iar pentru mulți dintre ei VPN-urile nu sunt o tehnologie familiară”, a scris și corespondenta Washington Post, Mary Ilyushina.

Potrivit Ria Novosti, Parchetul general din Rusia a cerut Roskomnadzor, agenția care reglementează comunicațiile în Rusia, să restricționeze accesul la Instagram după ce Meta, compania care deține platforma, a anunţat că va permite excepţii de la reglementările sale privind conţinuturile care incită la violenţă şi la ură şi nu va elimina mesajele ostile la adresa armatei sau a liderilor ruşi.

De asemenea, Parchetul a cerut ca Meta să fie declarată „organizație extremistă” și ca activitățile sale să fie interzise pe teritoriul Rusiei.

Subscribe
Notify of

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
wpDiscuz
0
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Exit mobile version