Tuesday, March 19, 2024

Ce vor lipsi economiei romanesti dupa aderare: umorul si imaginatia

Must Read

Termenul “economie inventiva” se mai intalneste, poate, prin cartile de la ASE, care ingalbenesc nerasfoite in rafturile bibliotecii. Cine a mai auzit insa de o economie imaginativa sau de o economie simpatica?

Cum sa te amuze salariul minim pe economie, indexarea pensiilor, cresterea pretului pe care il vei plati la anul ca sa asiguri succesul odraslei la bacalaureat? Cum sa iei in deradere greva soferilor de autobuz din Lyon, afectati tot mai des de crize de bila si stari de voma din cauza mirosurilor pestilentiale emanate de o anumita categorie de calatori, nimeni altii decat emigrantii romani, care

de la revolutie si pana azi au avut alte prioritati in investitii (citeste mertane, turnulete de tabla si actiuni la Sif 27) decit achizitia de sapun si deodorant…

Traim intr-o tara serioasa, cu mass media serioase, cu politicieni seriosi, cu inflatie serioasa, cu deficit de cont curent serios, cu dosare serioase si care a uitat sa mai rada.

- Advertisement -

Deosebirea dintre diversii analisti politici economici si financiari (de la generatia monstrilor sacri Cristoiu si CTP si pana la Noua Generatie a lui Turcescu si Prelipceanu) consta doar in numarul si adancimea ridurilor formate intre sprancene ca urmare a grimaselor repetate si indarjirii cu care critica orice decizie, persoana sau afacere, uneori chiar si presupuse decizii viitoare, in timpul

miilor de ore de talk show-uri care cresc in audienta cam in aceeasi masura in care cei mustruluiti isi indreapta comportamentul. Toti criticam evenimente si cauze dar n-avem niciodata vreo solutie sau macar vreo propunere constructiva.

Criticam mizeria si drumurile Micului Paris , ignorand faptul ca Bucurestiul e singura capitala europeana care isi schimba bordurile dupa anotimp si unde pietonii, pana reusesc sa traverseze strada, isi vad numarate clipele in direct.

Oare, daca ar mai trai Toma Caragiu, ar veni la BizBazarul mediatic cu o moneda de un leu greu cu Pajura pe ambele fete si care, oricum ai arunca-o, ar cadea in Cap, deh, din cauza… Vantului?

Fiecare tara din cele 25 a adus ceva in asa zisa economie europeana: Germania, disciplina; Marea Britanie, rigurozitatea; Italia, firmele familiale si sistemul bancar cu 3.000 de banci; tarile baltice, subtretanta cu pret de dumping…

Noi ce vom aduce? Care va fi spiritul economiei romanesti? Unde sunt imaginatia si umorul romanesc cu care am supravietuit secolul trecut, ajungand chiar, in 1938, sa avem un PIB per capita in primele 10 din Europa?

O sa ma intrebati la ce foloseste umorul in economie si o sa va raspund cu doua exemple:
1) Adenauer le spunea vest-germanilor sa nu faca greva orice s-ar intampla, pentru ca economia germana, desi distrusa de razboi, va deveni locomotiva Europei. Toti au ris in hohote… In anul 1991 se producea prima greva de dupa razboi in Germania – atentie! – reunita si care era de mult TGV-ul Europei.

2) JFK declara in 1961 ca poporul american va trimite un reprezentant pe Luna nu pentru ca e usor, ci pentru ca e greu (un fel de “iarna nu-i ca vara” la noi )… Pana si Wall Street Journal a facut glume pe seama acestei declaratii! 8 ani mai tarziu urmaream cu totii aselenizarea, eveniment ramas pe primul loc in topul audientei pana in zilele noastre.

E la moda astazi sa incercam sa anticipam ce se va intampla cu economia romaneasca imediat dupa integrare. Tot felul de analisti economici, de la Serbanescu la Guran, incearca sa stabileasca, fara sa fi pus vreodata piciorul in tarile respective, daca economia noastra va semana mai mult cu cea ceha, maghiara sau poloneza si ce asemanare ne-ar avantaja mai mult.

Noi nu vrem sa fim muncitori romani europeni, ci sosii ale vecinilor. Daca ii gasim un frate geaman lui Basescu vom semana cu polonezii; daca il alegem pe Liiceanu presedinte vom semana cu cehii; cat despre unguri, cu ei nu putem semana din motive geo-strategice…

Oameni buni, Romania are nevoie doar de biciul european si de doua – trei personalitati autohtone carismatice si spirituale care sa-i explice romanului ca-i mai bine sa vindem tot ce reusim sa producem si sa importam tot ce-i bun. Cu o singura conditie: sa incasam mai mult decit vom plati. Iar daca nu reusim, sa ne acopere ei, europenii mai vechi, gaura.

Nu de alta, dar altfel le exportam si gaura, si inflatia, si somajul! …Si chiar nu-i nimic de ris: America face asta cu sarmanii europeni de la planul Marshal incoace si nimeni nu a protestat inca.
Toti patronii si bogatanii romani de azi sint asa de lipsiti de umor de parca n-ar mai fi tras o teapa de la Vlad Tepes incoace. Urmarind interviurile lor atat de serioase stai si te intrebi daca n-au facut toti avere din pompe funebre…

Cine credeti ca o sa ne vanda mai bine produsele in Europa, bancherul cu fustita de la Banca Transilvania sau Dorel, cel cu tarnacopul in mana? Nu vi se pare ca radeam mai mult pe vremea Impuscatului? Ziaristi, oameni politici, afaceristi, credeti ca asa incruntati cum apareti in fiecare zi pe sticla sunteti mai credibili? Parca l-ati visa in fiecare noapte pe Daniel Morar!

Pe vremea cand traiam la Paris, am vazut intr-o buna zi tot orasul plin de afise imense reprezentand o tanara in costum de baie si sub care scria: "Saptamana viitoare imi dau jos sutienul." …Dezbateri, scandaluri in presa si la televizor, pronosticuri despre ce se va intampla… Dupa o saptamana au aparut afise cu aceeasi tanara, fara sutien, si cu mesajul: "Saptamana viitoare imi dau

jos si restul!" De data asta s-a ajuns la CNA-ul francez, ba chiar si la dezbateri in parlament… 50% din timp se discuta numai de asta… Dupa inca o saptamana au aparut afise in care tanara aparea goala, pozata din spate, si purtand mesajul: "(numele firmei): noi suntem singurii care ne tinem mereu de cuvant”. Nu are rost sa va spun ce crestere de vanzari a avut firma respectiva…

Revenit pe plaiul mioritic, mi-ar placea sa vad un talk show international in care francezul sa-si laude agricultura, neamtul masinile, italianul hainele… iar la sfarsit, ca in bancurile de demult, sa apara si romanul, zicand la fel ca regretatul Grigore Moisil, acum 40 de ani, in emisiunea lui Bacalu:

“Uite ce e, dragii mei, deosebirea dintre voi, europenii, si noi, romanii, e ca voi faceti dragoste ca sa faceti copii, pe cand noi mai facem dragoste si din placere."
A propos, stiti de ce au romanii nasul mai mare decit al celorlalti europeni? Nicidecum fiindca mint cu inversunare (inclusiv pe ei insisi), ci pentru ca la noi aerul e gratis. Inca. Si doar pana la integrare…

HotNews.ro, Cristian Sima, 30 aug 2006

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Un antreprenor argeșean deschide cea mai mare fabrică de prelucrare a lânii din Europa!

În decembrie 2022, în localitatea Costești , județul Argeș, antreprenorul Cristian Mercioniu a pus în funcțiune o fabrică de...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x