Pentru prima dată în istorie, lumea are 3 oameni cu averi de peste 100 miliarde dolari!

Bernard Arnault, cea mai bogată persoană din Europa, a intrat în cel mai select top al miliardarilor din lume – topul oamenilor cu averi de peste 100 miliarde dolari – alături de Jeff Bezos şi Bill Gates, potrivit Bloomberg.

Arnault, preşedinte al grupului francez de lux LVMH (Louis Vuitton, Moet), a intrat în acest club săptămâna aceasta, după ce acţiunile companiei au atins un maxim record de 368,8 euro per acţiune.

Averea lui a crescut cu aproape 32 miliarde dolari anul acesta, înregistrând cea mai mare creştere dintre cei 500 de membri ai indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg.

În ceea ce priveşte topul miliardarilor, cei care şi-au majorat cel mai mult averile în 2019 sunt francezii până acum – dintre miliardarii europeni – cu nume precum Francois Pinault sau Francoise Bettencourt Meyers.

Între timp, fraţii din spatele brandului Chanel, Gerard şi Alain Wertheimer, şi-au majorat averea cu 9,8 miliarde de dolari săptămâna aceasta după ce compania franceză şi-a anunţat rezultatele pe 2018.

Averea de 100,4 miliarde dolari a lui Arnault reprezintă peste 3% din economia Franţei, ceea ce subliniază discrepanţele majore între cei mai bogaţi şi cei mai săraci.

Daca nu aveti inca cont de tranzactionare la bursa va recomand aceste doua platforme de tranzactionare: https://bit.ly/2Guy5EN si https://goo.gl/Qd5kxg



Deschide un cont tranzacționare la bursă:

80.6% din conturile CFD de retail pierd bani

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro altex Aoro Carturesti logo QuickMobile

Articole asemănătoare recomandate pentru tine:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.