Situaţie revoltătoare la un liceu din Capitală, acolo unde o profesoară le-a dat elevilor un test on-line la ora la care mulţi se pregăteau de somn: 22.41. Ca să fie cât mai explicită că lucrarea trebuie rezolvată pe loc, profesoara le-a spus elevilor că rezultatele trebuie predate într-un sfert de oră.

Situaţia de-a dreptul revoltătoare a avut loc în Capitală iar în rolul principal este o profesoară de Economie de la Colegiul Economic “Hermes”.

Cadrul didactic şi-a adus aminte la ora 22.41 că elevii nu au suficiente note în catalog, aşa că a decis să le dea o lucrare de control, on-line.

Situaţia de-a dreptul revoltătoare a avut loc în Capitală iar în rolul principal este o profesoară de Economie de la Colegiul Economic “Hermes”.

Cadrul didactic şi-a adus aminte la ora 22.41 că elevii nu au suficiente note în catalog, aşa că a decis să le dea o lucrare de control, on-line.

Le-a comunicat sec, pe grupul de Whatsapp, că trebuie să dea un test.

Ca să nu lase nicio urmă de îndoială că lucrarea trebuie rezolvată pe loc şi nu a doua zi, aşa cum ar fi fost normal, profesoara le-a spus elevilor că au la dispoziţie 15 minute pentru a trimite răspunsurile.

“Având în vedere că toată lumea trebuie să aibă 3-4 note, vă rog pe toţi să daţi testul online, accesând linkul de mai jos. Fiind contra cronometru, aveţi la dispoziţie 15 minute. Succes!” – este mesajul care i-a lăsat cu gura căscată pe elevi.

Ministerul Educaţiei a răspuns pe Facebook

Mulţi dintre elevi se relaxau în faţa calculatorului sau a televizorului la un film, alţii se pregăteau de somn, pentru a fi concentraţi a doua zi dimineaţa, la cursurile online.

Revoltaţi de situaţie, câţiva elevi au prins curaj şi i-au reproşat profesoarei ora târzie la care a trimis testul.

“Bună seara. Doamnă, este ora 11 (noaptea), majoritatea dorm la ora aceasta. Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar acum trebuie rezolvat?” – este unul din mesajele trimise de elevi profesoarei.

Situaţia ne-a fost semnalată chiar de elevi, dar şi de Eugen Ilea, vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP).

Jean Badea, subsecretar în Ministerul Educaţiei, a reacţionat pe Facebook: “Sunt 15 minute din momentul în care fiecare elev pornește testul. Presupun ca este vorba despre un test care urma să fie susținut ziua următoare”, a fost comentariul lui Badea lăsat pe Facebook.

În replică, Alexandru Rădulescu, fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Bucureşti, i-a trimis o fotografie cu nota obţinută de unul din elevi, 7, semn că testul a fost făcut chiar atunci de elevi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.