„Clotilde Armand doreşte să rezilieze contractele făcute de primărie. Este un şantaj din partea domniei sale, pentru a ceda, pur şi simplu, contractele deja câştigate”
„Din păcate, asta se aude de ceva timp, că ar fi vorba despre intenţia doamnei Armand de a schimba firma Romprest cu altă firmă. Eu am această informaţie din primărie. Nu este niciun secret, am colaborat cu primăria. Doamna Armand are o supărare pe tema asta, dar nu pot să o ajut, noi am câştigat un contract cât se poate de legal.
Dumneaei doreşte să rezilieze contractele făcute de primărie. Nu doar firma Romprest este neplătită. Niciun alt prestator nu este plătit de când doamna Armand a preluat mandatul. Este un şantaj din partea domniei sale, pentru a ceda, pur şi simplu, contractele deja câştigate”, a declarat Mihai Drăgan la România TV.”
În replică, Romprest, operatorul de salubritate susține că nu există dublă facturare, din contră, există suprafețe care nu sunt prinse în contract, dar care sunt curățate. Ca urmare a acestei situații, Clotide Armand refuză să deconteze sumele facturate de operatorul de salubritate, iar acesta a sistat ridicarea gunoiului de pe rază Sectorului 1.
În vreme ce gunoaiele stau pe străzi în Sectorul 1, pentru că primarul susţine că ar exista probleme în contractul cu Romprest, administraţia condusă de Clotilde Armand a împânzit sectorul cu afişe prin care cetăţenii sunt ameninţaţi cu amenzi uriaşe dacă lasă gunoaiele pe străzi. Până şi actualul primar general, Nicuşor Dan, a afirmat că situaţia din Sectorul 1 ar trebui rezolvată urgent, facturile plătite, iar după ce vor dispărea gunoaiele de pe străzi se pot face şi analize cu privire la contracte.