Sfârșit de an cu vești importante pentru industria alimentară. Annabella Fabrica de Conserve Râureni poate prelua o fabrică importantă. Este vorba de compania de conserve Fabka Group. Tranzacţia a fost autorizată de Consiliul Concurenţei.

Anunțul a fost făcut marți de Consiliul Concurenţei. Instituția a precizat că a autorizat tranzacţia prin care Annabella Fabrica de Conserve Râureni, care face parte din grupul Annabella, intenţionează să preia fabrica de conserve Fabka Group. Annabella Fabrica de Conserve Râureni are drept obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor. În ceea ce privește Fabka Group, acesta desfăşoară, în principal, de activităţi în domeniul prelucrării şi conservării fructelor şi legumelor.

„Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Annabella Fabrica de Conserve Râureni intenţionează să preia Fabka Group”, anunţă autoritatea de concurenţă. Potrivit sursei citate, Annabella Fabrica de Conserve Râureni are drept obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor. Fabka Group desfăşoară, în principal, de activităţi în domeniul prelucrării şi conservării fructelor şi legumelor”, a arătat Consiliul Concurenței.

- Advertisement -

Ce a stabilit Consiliul Concurenței în urma verificărilor

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că nu sunt probleme în ceea ce privește această operațiune. Consilul Concurenței a subliniat că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, precizează autoritatea de concurenţă.

Annabella, o rețea de 98 de magazine răspândite preponderent în județul Vâlcea, ocupă al doilea loc în clasamentul retailerilor locali, cu afaceri care au crescut cu 9% în perioada de criză sanitară, ajungând la 346,4 milioane de lei. Profitul s-a diminuat ușor pentru compania controlată de familia Mutu, dar numărul angajaților a crescut cu 23, apropiindu-se de pragul de 1.000.

Compania Annabella, fondată în 1994, operează mai multe formate de magazine: hipermarketul Annabella A-Z, supermarketul Annabella, magazinul de proximitate Annabella Zilnic și Annabella Fresh pentru produse proaspete. În magazinele Annabella se regăsește brandul românesc de conserve și dulcețuri Râureni, deținut tot de familia Mutu. În ultimii ani, retailerul a dezvoltat și extins portofoliul de produse sub marca proprie Annabella Zilnic, arată retail.ro.

Sursa: capital.ro