Monday, April 29, 2024

Cifre înspăimântătoare privind consumul de droguri în România.

Must Read

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a prezentat, luni, într-o postare pe Facebook, cifrele privind consumul de droguri în rândul tinerilor, arătând că în România, cifrele oficiale sunt înspăimântătoare, fiind 1,2 milioane de consumatori ocazionali, iar unul din patru bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise.

Ministrul Familiei afirmă, despre consumul de droguri în rândul tinerilor, chiar a adolescenţilor, că nu mai este doar un scenariu de film, ci o realitatea sumbră a realităţii.

”Chiar şi în România, cifrele oficiale sunt înspăimântătoare: 1,2 milioane de consumatori ocazionali. M-am întâlnit cu Gigel Lazăr, preşedintele Federaţiei Neguvernamentale Antidrog, unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva acestui fenomen îngrijorător. Statisticile naţionale nu trebuie neglijate. Avem peste 16% dintre tineri care au încercat măcar o dată droguri sau chiar le consumă ocazional. În Capitală, cifrele sunt şi mai rele: unul din patru bucureşteni între 12 şi 65 de ani a încercat măcar o dată substanţe interzise” afirmă ministrul.

Gabriela Firea precizează că ”trebuie să-i facem pe tineri să înţeleagă riscurile la care se expun şi cum li se poate schimba viaţa pentru totdeauna”.

- Advertisement -

”Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este un partener în această luptă. Ne implicăm în campaniile naţionale antidrog destinate copiilor, tinerilor, dar şi familiilor acestora”, mai scrie ministrul Familiei.

Sursa: ziare.com

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Tesla deschide încă un Tesla Center în România, în Cluj Napoca

Producatorul de mașini electrice Tesla continuă să se extindă în Europa cu locații fizice. Următoarea deschidere în România va...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x