Saturday, January 28, 2023

FOTO: Sportul la bară, noul trend în România. Țara noastră, reprezentată la cel mai înalt nivel în competițiile internaționale

Must Read

Sportul la bară, cunoscut publicului larg drept „dansul la bară” / „pole dance”, a devenit oficial, discipină sportivă în România. Țara noastră se află printre primele din lume care au reușit să bifeze acest obiectiv. 

Ani de zile în care s-au făcut demersuri pentru a pune bazele sportului la bară în România. 2022 a fost un an în care această disciplină s-a dezvoltat și mai mult, iar reușitele bifate de ambasadorii pole sportului au fost marcate printr-un eveniment organizat în Capitală. În cadrul acestui eveniment, RomâniaTV.net a discutat cu unul dintre liderii mișcării, Nadia Buduruși.

Aceasta susține că încă luptă să dărâme prejudecățile și să demonstreze că acest sport nu reprezintă nimic vulgar, ci e o activitate care chiar dacă transmite feminitate și grație, presupune, totodată, multă pregătire temeinică, respectiv eleganță, echilibru, forță și ritm.

Unele atlete din pole sport provin din gimnastică, unele din fitness, unele din zona divertismenului – circ. Altele s-au format special pentru această disciplină.

- Advertisement -

„Pole sport e un sport complex, considerat în același timp și o formă de artă perfomativă, acrobatică cu un potențial imens atât ca formă de antrenament fizic cât și ca expresivitate artistică.

Pole sport are rădacini în artele circului și artele acrobatice, este înrudit cu gimnastica și îmbină elemente de dans artistic și sportiv cu exerciții specifice de pole sport.

Odată cu trecerea în noul mileniu, acest sport a devenit foarte popular, atât ca formă de fitness cât și ca sport competitiv.

În toată lumea, există deja numeroase federații de pole sport, iar sportul la bară a fost recunoscut ca sport de Global Association of International Sports Federation (GAISF). Inevitabil, următorul pas va fi includerea sportului la bară în rândul sporturilor olimpice”, a declarat Nadia Buruduși, pentru RomâniaTV.net.

Nadia Buduruși a început acrobațiile încă de la vârsta de 5 ani. De-a lungul timpului a fost recompensată cu diverse premii la competiții de profil, iar în 2008 a deschis prima școală de circ din România, împreună cu familia sa.

„Îmi place să evoluez învățând cât mai multe, pentru a putea transmite celorlalți pasiunea mea pentru artă și sport. Timp de șapte ani am practicat dansuri sportive”, a declarat Nadia Buduruși.

De asemenea, sportiva s-a făcut remarcată la celebrul concurs TV, „Românii au Talent”.

„În 2011 am absolvit Facultatea de Arte – Regie și Film. După cinci ani de pauză sportivă, din cauza unor intervenții chirurgicale și primul copil, am hotărât să revin în forță, iar provocarea a fost pe măsură, schimbarea mentalității românilor despre pole sport, pole dance. 

După un an și jumătate am reușit, câștigând locul al treilea la emisiunea ‘Românii au Talent’”, a mai dezvăluit spectaculoasa acrobată.

Pole sportul poate fi practicat și de începători, în București și alte orașe din țară

Din anul 2015 au fost puse bazele pole sportului în România.

„Am început să practic pole fitness în ianuarie 2015, iar în februarie eram deja în Anglia, pentru a obține acreditarea de instructor pole passion. 

Am deținut singurul studio din România cu bare profesinale de patru metri înălțime, la BuNa Sport Academy, perfect pentru pregătirea atleților pentru concurs”, a mai declarat sportiva, care a reprezentat România la cel mai înalt nivel.

Nadia Buduruși s-a ocupat până în prezent de organizarea mai multor competiții naționale, iar numărul de concurente a crescut de la an. Acum, pole sportul beneficiază și de sprijinul Ministerului Sportului, care a recunoscut într-un final această disciplină, prin lege. Urmează constituirea Federației.

Interesul pentru pole sport a crescut la nivel național. Astfel, s-a înființat mai multe școli, care oferă cursuri atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Nadia Buduruși, la Românii au Talent

Sursa: romaniatv.net

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

200 Citate Motivationale Celebre – Motto-uri scurte si frumoase

Viata este plina de urcusuri si coborasuri – fericire si lupte care iti vor testa rezistenta si integritatea, te...
- Advertisement -

More Articles Like This