Scăderea rapidă a preţului ţiţeiului către minimele ultimilor patru ani i-a determinat pe producătorii de petrol şi gaze să fie mai precauţi înainte de a se lansa în proiecte noi, care s-ar putea dovedi nerentabile. „Apetitul“ redus pentru investiţii al operatorilor petrolieri înseamnă comenzi mai puţine pentru furnizorii de echipamente şi servicii pentru industria petrolieră, care spun că se aşteaptă la un an 2015 greu.
„Deocamdată pentru proiectele pe care le avem în derulare nu am simţit nimic. Avem totuşi semnale că piaţa va trece pe o tendinţă descendentă anul viitor“, a spus Ion Zidaru, director general al producătorului de utilaj petrolier Uztel Ploieşti (simbol bursier UZT).
Afacerile Uztel sunt puternic influenţate de bugetele de investiţii ale jucătorilor străini, deoarece aproape jumătate din vânzări, care în primele nouă luni s-au cifrat la 53,6 mil. lei (în creştere cu 19%), merg la export. În contextul în care cotaţia Brent a petrolului, de referinţă în Europa, a scăzut de la maximul de 115 dolari pe baril atins în luna iunie la 70 dolari pe baril la începutul lunii decembrie, o parte dintre principalii producători au început să-şi revizuiască lista de proiecte.
Compania norvegiană Statoil a decis să amâne până în octombrie 2015 demararea unei exploatări în Marea Norvegiei, iar grupul olandezo-britanic Shell a anunţat că este „mai puţin probabil“ să investească în zăcăminte din vestul Canadei dacă preţul petrolului scade sub 80 dolari pe baril.
Iar analiştii spun că unele proiecte petroliere devin nerentabile la un preţ mai mic de 70 dolari pe baril, în special cele care vizează resurse neconvenţionale, unde costurile de capital sunt mai mari decât la exploatările obişnuite. Săptămâna aceasta, preţul petrolului Brent a spart „bariera“ de 70 de dolari, închizând la 69 dolari pentru un baril cu livrarea în luna ianuarie, potrivit datelor Bloomberg.