Banca Transilvania, a treia bancă locală după activele deţinute, a reuşit în primul semestru să majoreze veniturile operaţionale cu aproape 50%, în principal ca urmare a câştigurilor din dobânzi, şi a raportat un profit net de 458,3 mil. lei, de 2,4 ori mai mare comparativ cu nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv o creştere cu 141%.
La nivelul întregului grup Banca Transilvania, profitul raportat a fost de 481 mil. lei în primul semestru din 2016.
În timp ce veniturile operaţionale ale băncii au crescut cu aproape 50%, la 1,4 mld. lei, cheltuielile operaţionale s-au majorat cu 21,7%, la 876,9 mil. lei. Veniturile nete din dobânzi au crescut comparativ cu primul semestru din 2015 cu 64,3%, la 857,7 mil. lei, iar câştigurile nete din comisioane au urcat cu 15,2%, la 242,9 mil. lei.
Stocul de credite nete acordate de Banca Transilvania a ajuns la sfârşitul lunii iunie la 25,85 mld. lei, în creştere cu doar 3% faţă de sfârşitul anului trecut. Banca susţine că în în primul semestru au fost acordate 75.000 de credite noi, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii.