Criza cauzată de pandemia de coronavirus nu i-a afectat prea mult pe frații Dedeman. Chiar la începutul anului aceștia au luat o decizie de ultim moment la Bursa de Valori de la București.

Mai exact, potrivit datelor BVB analizate de ZF, luni, la ora 16.45, în sistemul Bursei de la Bucureşti au fost înregistrate două tranzacţii speciale (DEALS) cu un număr de 370,8 milioane de acţiuni ale producătorului de cărămizi Cemacon Cluj (simbol bursier CEON), controlat de fraţii Pavăl de la Dedeman, în valoare de 122,4 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, prima tranzacţie, efectuată cu un număr de 296,6 milioane de acţiuni, a fost de 97,9 milioane de lei, iar a doua tranzacţie, efectuată cu un număr de 74,2 milioane de acţiuni, s-a ridicat la 24,5 milioane de lei.

În ceea ce privește oachetul de acţiuni, acesta a fost schimbat la un preţ cu 1,5% în scădere faţă de şedinţa precedentă, corespunde unui procent de 73,3% din capitalul social al emitentului şi coincide cu deţinerea Dedeman SRL, potrivit calculelor realizate de ZF. PIF Industrial, controlat de cei doi fraţi, are 16,7% din Cemacon.

Despre ce tranzacție este vorba

Totuși, până la momentul actual, la bursă nu au fost raportaţi investitorii. În acest context nu este încă clar dacă este o tranzacţie de vânzare/cumpărare sau de mutare a pachetelor deţinute de fraţii Pavăl de la o societate la alta, aşa cum au făcut în trecut şi la alte companii din portofoliul lor.

De menționat este faptul că Cemacon Cluj are 169,4 milioane de lei capitalizare şi este controlat în proporţie de 73,3% de Dedeman, în timp ce vehiculul de investiţii PIF Industrial, controlat de asemenea de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, are 16,7% din numărul total de acţiuni.

Frații Dedeman, în top 300 cei mai bogați români

În luna decembrie a apărut pe piață ultimul număr al revistei Capital Top 300 cei mai bogați români din 2020.

Astfel, primul loc nu se schimbă față de ediția de anul trecut, iar frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii companiei Dedeman, rămânând cei mai bogați oameni de afaceri din România și în 2020 cu o avere de 2,1 – 2,2 miliarde de euro.

În ceea ce privește clasificarea milionarilor în funcție de regiunile teritorial-administrative, Capital a descoperit că harta acestora arată diferit față de cea de anul anterior. Una dintre schimbările principale este aceea că există mai mulți milionari în afara zonei București-Ilfov.

În zona capitalei există 100 de milionari, aceștia având o avere totală de 12,1 miliarde de euro, Bucureștiul fiind devansat la această statistică de regiunea Nord-Est, reședința miliardarilor români Adrian și Dragoș Pavăl care au ridicat media la peste 160 de milioane de euro.

 

Sursa: capital.ro

>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.