Saturday, April 27, 2024

Sociologul Barbu Mateescu despre jocul Iohannis-PSD: „O sucursală a palatului Cotroceni, PSD-ul va fi un fel de amantă de care PNL-ului îi e jenă”

Must Read

Sociologul Barbu Mateescu este de părere că alianța informală dintre Klaus Iohannis și PSD prin care au asigurat că moțiunea împotriva guvernului Cîțu nu ajunge în parlament nu va avea rezultate scontate în privința unor planuri pentru alegerile din 2024. „Ca divan pe care Iohannis să-și odihnească picioarele, PSD nu are șanse să fie credibil în 2024”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

„PSD joacă alături de Cotroceni și PNL, blocând moțiunea.

Toate glumele despre PSD erau adevărate

Dacă un potențial candidat PSD la președinție în 2024 ar și dori să ajungă în turul doi, darămite să câștige, acum ar începe să urle ca să se poziționeze. Da, în contra partidului din punct de vedere tactic.

Ca divan pe care Iohannis să-și odihnească picioarele, PSD nu are șanse să fie credibil în 2024. Reamintesc rezultatul foarte slab al lui Dăncilă, câte emoții și mașinații au fost ca ea să ajungă în turul doi și subliniez că PSD nu are la dispoziție un candidat mai bun ca ea.

- Advertisement -

Dar în 2024 nu va mai fi semifinală (candidatul USRPLUS vs candidatul PSD) pentru accederea în finală (contra lui Iohannis), ci avem o grupă de 4 echipe din care la turneul final (adică turul decisiv) se califică 2.

Candidații USRPLUS și AUR vor fi poziționați foarte bine pentru a critica guvernarea PNL din perspective radical diferite. Acoperă tot spectrul. De la IT-ist la sătean, de la vârstnic la foarte tânăr, fie discursul candidatului USRPLUS fie cel al candidatului AUR va fi pentru tine ca o piscină în care e plăcut să înoți.

PSD nu va produce nicio “piscină” întrucât e în aer, o sucursală a palatului Cotroceni căreia nu i se acordă demnitatea de a flutura steagul liberal. Un fel de amantă de care PNL-ului îi e jenă să o afișeze public.

Nu exclud posibilitatea ca PSD să i se acorde onoarea de a susține candidatul PNL la președinție, renunțând cu această ocazie la ideea oricum păguboasă de a avea un candidat propriu.

Dar m-aș amuza din motive istorice ca acel candidat PNL susținut cu obediență de către PSD să fie Emil Boc”, a scris Barbu Mateescu pe Facebook.

USR și AUR au acuzat blocarea moțiunii

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente Reunite, că PNL şi PSD refuză dreptul parlamentarilor de a depune o moţiune de cenzură. “Am văzut în Parlament nişte zile negre când Dragnea făcea tot ce voia, ce s-a întâmplat azi se înscrie în acelaşi capitol”, a afirmat el. Moşteanu a susţinut că “echipa câştigătoare are un nou membru, Marcel Ciolacu”.
“E un abuz constituţional fără precendent. Este prima oară în 31 de ani când parlamentarilor li se refuză dreptul de a depune o moţiune de cenzură. PNL şi PSD au boicotat această şedinţă pentru a nu permite desfăşurarea calendarului de citire şi dezbatere şi vot a moţiunii. Asta era fără precedent. Am văzut în Parlament nişte zile negre când Dragnea făcea tot ce voia şi nu avea pic de respect faţă de Constituţie sau faţă de regulamente şi ce s-a întâmplat azi se înscrie în acelaşi capitol. PNL şi PSD refuză dreptul parlamentarilor de a depunde o moţiune”, a declarat, după şedinţa BPR, Ionuţ Moşteanu.

El a adăugat că “echipa câştigătoare are un nou membru, Marcel Ciolacu”.

“Asta a confirmat dacă mai era nevoie după tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, că dincolo de declaraţiile domnului Ciolacu de fapt vedem că de astăzi echipa câştigătoare are un nou membru, Marcel Ciolacu, pare că a fost recrutat de Florin Cîţu şi singura dânsului misiune este să-l protejeze pe acesta cât mai mult la Palatul Victoria”, a susţinut el.

Co-preşedintele AUR George Simion a declarat luni, după tergiversarea aprobării calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate împreună cu USR PLUS, că nici moţiuni de cenzură nu au voie să depună deoarece este “coaliţie monstruoasă” la conducerea ţării, fiind reprezentată de peste trei sferturi din Parlament.

“Ce să le spunem românilor care ne-au trimis în Parlament, că nici măcar moţiuni de cenzură nu avem voie să depunem pentru că este coaliţie monstruoasă la conducerea României în momentul ăsta reprezentată de peste trei sferturi din Parlament şi în momentul când are nevoie Palatul Cotroceni….”, a declarat luni, George Simion.

El a precizat că moţiunea va fi amânată până când ajunge Florin Cîţu preşedintele PNL.
Liderul AUR a precizat că PSD are de dat explicaţii pentru părăsirea sălii la şedinţa Birourilor Permanente pe tema moţiunii de cenzură.

“Orice am depune este blocat de către monstruoasa coaliţie care conduce România. Au de dat explicaţii serioase domnii de la PSD pentru părăsirea sălii şi noi o să stăm calmi pentru că suntem partidul care arată acest blat întregii ţări”, a mai afirmat George Simion.

Sursa: ziare.com
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Crypto 2024: Câți bani îi rămân unui român care schimbă Bitcoin (BTC) în Dolari (USD). Taxe și comisioane

Prețul Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a depășit 72.000 de dolari,  un nou maxim istoric. StartupCafe.ro a...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x