Sunday, December 8, 2024

Giganții petrolieri încep bătălia împotriva taxării profiturilor excepționale, în statele membre UE. Americanii de la Exxon au atacat-o la Curtea Europeană de Justiție, arătând că impozitarea “nu va rezolva problemele de aprovizionare și nici criza energetică”.

Must Read

Potrivit Financial Times, filialele din Germania și Olanda ale Exxon au deschis acțiuni la Curtea Europeană (de la Luxemburg), “contestând autoritatea legală a Consiliului UE de a impune noua taxă și utilizarea de către acesta a puterilor excepționale”.

În septembrie, Consiliul a decis că toate companiile energetice, inclusiv rafinăriile și cele care extrag cărbune, vor fi taxate cu cel puțin 33% pentru profitul care depășește cu mai mult de 20% media anilor 2018-2021. Noul impozit urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie. În timp ce Franţa și Germania au reglementat acest plafon minim, de 33%, Italia a ales un impozit de 50%, dar acesta ajunge la 75% în Irlanda și la 90% în Grecia. România a reglementat chiar ieri, printr-o ordonanță de urgență, un nivel al impozitării profiturilor excepționale de 60%.

Exxon, care este unul dintre cei mai mari furnizori de petrol pentru Europa, a înregistrat numai în trimestrul III din 2022 un profit record de 20 de miliarde de dolari, la nivel global. În contestația depusă la Curtea Europeană de Justiție, compania americană arată că “taxa excepțională nu va remedia criza de aprovizionare cu produse energetice și, prin urmare, Comisia Europeană și Consiliul UE au greșit utilizând puterile excepționale (de urgență) pentru a impune taxarea suplimentară în toate statele UE cu un vot majoritar, când o astfel de decizie ar fi trebuit luată cu un vot unanim”.

Taxarea decisă de UE în septembrie a fost urmată în noiembrie de o majorare a impozitului pe profit și în Regatul Unit, de la 25% la 35%. Taxele excepționale au fost contestate și în Italia și în Spania.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry: ESG nu este o secțiune opțională, ci o componentă cheie a deciziilor noastre zilnice și a planificării pe termen...

Care sunt principalele provocări și oportunități pentru companii odată cu implementarea noilor standarde ESRS și cum influențează acestea raportarea...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x