Sunday, October 6, 2024

Romgaz încheie anul 2023 cu un profit net de 2,8 miliarde lei, în creştere cu 10,4%

Must Read

SNG (S.N.G.N. ROMGAZ S.A.) principalul producător și furnizor de gaze naturale în România, a raportat pentru anul 2023 o cifră de afaceri consolidată în valoare de 9,0 miliarde lei, comparativ cu 13,4 miliarde lei realizată în anul 2022. Scăderea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 31,31% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producția Romgaz și a celor achiziționate în vederea revânzării, și din scăderea veniturilor din vânzarea de energie electrică cu 69,41%.

Veniturile totale sunt mai mici în 2023 cu 4.295,4 milioane lei, înregistrând o scădere de 31,45%, ca urmare a următorilor factori:

  • diminuarea cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale (7.766,97 milioane lei în 2023 față de 11.306,97 milioane lei în anul anterior); un efect important în diminuarea cu 31,31% a cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale l-a avut obligația impusă de OUG nr.27/2022 prin care Romgaz a vândut cea mai mare parte a producției la preț reglementat de 150 lei/MWh (86,43% din livrări);
  • cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a înregistrat, de asemenea, o diminuare (406,98 milioane lei în 2023 față de 1.330,61 milioane lei în anul anterior). Începând cu anul 2023, Romgaz a vândut aproape toată energia electrică produsă la prețul de 450 lei/MWh, conform prevederilor OUG nr.27/2022;
  • cifra de afaceri aferentă serviciilor de înmagazinare a înregistrat o majorare de 17,66% (552,19 milioane lei în 2023, față de 469,33 milioane lei în 2022), în principal datorită creșterii capacității rezervate de clienți pentru înmagazinarea gazelor naturale.

Cheltuielile totale au scăzut cu 54,77% față de anul trecut în principal datorită diminuării impozitului pe veniturile suplimentare aferente gazelor naturale (-4.014,05 milioane lei) și a cheltuielilor cu redevența (-1.039,56 milioane lei). În perioada ianuarie-decembrie 2022, Grupul a înregistrat cheltuieli de 403,80 milioane lei cu impozitul pe veniturile suplimentare pentru energia electrică vândută, devenit ulterior contribuție la fondul de tranziție energetică; având în vedere vânzarea energiei electrice la preț de 450 lei/MWh în proporție de peste 90%, această contribuție este nesemnificativă în perioada analizată.

Creșterea profitul brut consolidat cu 21,98% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2022 a fost anulată în mare parte de impozitul pe profit. Impozitul pe profit include contribuția de solidaritate introdusă la finalul anului 2022 pentru anii 2022-2023. În anul 2023 cheltuiala cu această contribuție a fost de 1.687,37 milioane lei, în creștere cu 684,58 milioane lei față de anul anterior.

- Advertisement -

Profit net preliminat pentru anul 2023 este de 2,81 miliarde lei (2022: profit net 2,55 miliarde lei), în creștere cu 10,42%.

Marjele realizate ale profitului net consolidat (31,24%), EBIT consolidat (54,41%) și EBITDA (59,70%) sunt în creștere față de nivelurile înregistrate în anul 2022 (19,06%; 29,81% și, respectiv, 33,93%). Creșterile sunt datorate unui nivel mai redus al cheltuielilor cu redevența (600,52 milioane lei în 2023 față de 1.640,08 milioane lei în 2022) și al celor cu impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vânzare a gazelor naturale (889,80 milioane lei în 2023, față de 4.903,85 milioane lei în 2022), ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr.27/2022 . Potrivit acestei ordonanțe, cantităţile de gaze naturale vândute la preţul de 150 lei/MWh sunt exceptate de la plata impozitului pe venitul suplimentar, iar redevența este calculată şi plătită la acest preț, nu la cel de referință comunicat lunar de Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Puteti citi raportul integral aici.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

CCR a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidentiale! Șoșoacă nu mai poate candida și nu mai are nicio cale de atac

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România, Diana Șoșoacă, la alegerile...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x