Friday, April 26, 2024

romania

VIDEO: Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență, în caz de cutremur. Ne ajută să supraviețuim câteva zile

Guvernul pregătește românii pentru un eveniment extrem, după cutremurele puternice care au avut loc în Turcia, dar și în țara noastră. România TV a prezentat miercuri seară, în emisiunea lui Victor Ciutacu, ce trebuie să conțină rucsacul de salvare, în...

Producătorii de cosmetice din România încep să se extindă și peste granițe. Mărcile noastre au ajuns în aproape toată lumea

Chiar dacă în trusa de cosmetice încă avem multe produse aduse din țări cu tradiție, și producătorii de la noi încep să se extindă. Și nu doar în țară, ci și peste granițele României, pentru că exporturile sunt în creștere....

Posibile fraude la Acordul de Privatizare Petrom. Statul ar fi fost prejudiciat cu 70 de milioane de euro

Lumea Justiţiei, o publicaţie specializată în domeniul juridic, scoate la iveală o anchetă realizată de procurorul constănţean Teodor Niţă cu privire la posibile fraude în condiţiile de nerespectare a "Acordului de Privatizare a Petrom", din 2004. Astfel, s-ar fi...

Campanie inedită de atragere a turiștilor străini: ”România. Cea mai frumoasă clinică dentară din lume” VIDEO

Societatea de Stomatologie Estetică din România, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, au lansat o campanie de imagine pentru ţara noastră, în care destinațiile turistice sunt promovate la pachet cu serviciile dentare. Campania constă într-un parteneriat unic,...

Surse: România află în februarie dacă intră în Schengen. ”Am câștigat simpatia UE, a fost expusă ipocrizia Austriei”

România va afla în februarie dacă va intra în 2023 în spațiul Schegen, au precizat pentru Știrile PRO TV surse guvernamentale. Indiferent de decizie, țara noastră a câștigat simpatia celorlalte state UE și a expus ipocrizia Austriei, mai spun...

Oficial rus: ”Vor fi negocieri doar când armata va ajunge la granița cu România! Puteți să vă amuzați, dar asta este singura variantă!”

România a fost din nou menționată în declarațiile unui oficial rus. ”Puteți să zâmbiți, să vă amuzați, dar asta este singura variantă", a spus acesta. Este vorba despre Andrei Guruliov, care a declarat că "ar putea să aibă loc unele...

Harta spitalelor de stat unde pacienții sunt tratați civilizat fără să dea șpagă. “Este imaginea unei Românii în vindecare”

Jurnalistul Alex Nedea a realizat o hartă interactivă cu unele unități medicale de stat din zeci de orașe din țară unde pacienții au raportat că au fost tratați bine fără să dea șpagă sau alte atenții personalului medical. Alex Nedea...

Cea mai scumpă vacanţă de Crăciun în România: 55.000 de euro/4 nopţi la un conac din Transilvania

Cea mai scumpă vacanţă de Crăciun în România: 55.000 de euro/4 nopţi la un conac din Transilvania Cei mai mulţi dintre românii care nu vor să stea acasă de Crăciun vor petrece sărbătorile în staţiunile turistice din ţară, peste 60%...

Prima lovitură diplomatică dură a României, la adresa Austriei, după episodul „Schengen”. Țara noastră va bloca accesul austriecilor la șefia unei instituții-cheie a UE

Românii au început să se răzbune, în urma umilinței suferite în fața Austriei, pe tema „Schengen". Prima reacție a venit din partea cetățenilor, care au început boicotarea marilor companii originare din micul stat din UE. Al doilea semn vine...

Manfred Weber ne dă speranţe: România aparţine spaţiului Schengen!

El aminteşte că activitatea sa în sprijinul extinderii spaţiului Schengen datează de la începutul activităţii sale ca deputat în Parlamentul European. Cu o zi înainte, Weber anunţase că Karl Nehammer, cancelarul care s-a opus aderării României, "are tot sprijinul...
- Advertisement -

Latest News

Crypto 2024: Câți bani îi rămân unui român care schimbă Bitcoin (BTC) în Dolari (USD). Taxe și comisioane

Prețul Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a depășit 72.000 de dolari,  un nou maxim istoric. StartupCafe.ro a...
- Advertisement -