Friday, September 30, 2022

Romanii prefera dobanzi de 1 – 2% in locul unor dividende de 5 – 15%

Must Read

Peste 70% din averea financiară a românilor stă în depozitele băncilor pentru dobânzi mai mici de 1% pe an, în timp ce pe bursa de la Bucureşti există acţiuni lichide cu randamente şi de 45% pe an, iar dividendele plătite de cele mai mari companii listate ajung şi la 15%.

Educaţia financiară deficitară alături de frica de risc îi fac pe români să meargă doar la bancă pentru a-şi plasa economiile.

„Băncile comerciale ar putea, dacă ar dori, să îşi îndrepte clienţii spre plasamente mai profitabile de economisit în condiţiile în care la un depozit bancar iei un câştig un pic mai mare de zero. Însă băncile preferă să atragă bani ieftini de la populaţie pe care să îi plaseze ulterior în titluri de stat“, a spus Nicolae Pascu, directorul general al societăţii de administrare STK Financial, printre cei mai mari administratori independenţi de fonduri.

Depozitele bancare ale populaţiei au crescut cu 8,7 miliarde de lei în ultimul an atingând valoarea de 147,9 miliarde de lei la finalul lunii februarie, deşi dobânzile la lei s-au înjumătăţit până la circa 1,5% pe an, iar la euro au coborât la circa 0,3% pe an.

- Advertisement -

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Peste câteva ore, Moldova poate rămâne fără gaz și energie electrică

Gazul rusesc pentru moldoveni ar urma să se ieftinească, începând cu 1 octombrie, cu 40%, dar cel mai probabil...
- Advertisement -

More Articles Like This