Mihai Miron, acţionar al producătorului de medicamente Ropharma, spune că are cereri la export pentru produsele din fabrica Eurofarmaco de la Chişinău, acolo unde produce medicamente, vitamine şi suplimente alimentare.
„Producţia de medicamente rămâne în continuare motorul dezvoltării businessului şi preocuparea noastră“, a spus Mihai Miron, în condiţiile în care pe de o parte este implicat într-o investiţie într-o nouă unitate a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.
Ropharma, unul dintre cei mai mari producători de medicamente, mai deţine şi o fabrică de vitamine în Târgu-Mureş, operată prin intermediul Aesculap Prod, dar şi o unitate de producţie de lapte praf – Bioef. În plus, Ropharma are o reţea de circa 130 de farmacii şi o firmă de distribuţie, iar în acest an a cumpărat fondul de comerţ din Cluj-Napoca al firmei IVB Invest SRL, specializată în comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate (retail) pentru suma de 130.000 de euro (plus TVA), potrivit unor informaţii apărute recent în Monitorul Oficial.
Continuarea pe ZFCorporate