Thursday, June 8, 2023

Socul din sectorul petrolier adanceste la peste 4 milioane lei pierderile la 9 luni ale Rompetrol Well Services

Must Read

Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services și-a înjumătățit afacerile la 9 luni, iar pierderile s-au adâncit la peste 4 milioane lei, fiind de aproape 3 ori mai mari decât cele cu un an în urmă.

Rompetrol Well Services (PTR) a realizat, în primele 3 trimestre din acest an, venituri din exploatare de 20,70 milioane lei, cu 47,79% mai mari decât cele de 39,65 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval, cheltuielile operaționale au fost reduse cu 42,73%, la 20,88 milioane lei, de la 36,46 milioane lei.

„Activitatea operațională a companiei a fost în mod real afectată de contextul economic global în industria de petrol și gaze, factorul determinant fiind scăderea drastică a prețului petrolului brut”, explică Rompetrol Well Services în raportarea trimestrială. „Efectele scăderii prețului petrolului – amânarea proiectelor importante de explorare și producție a hidrocarburilor, convenționale sau neconvenționale, reducerea investițiilor, diminuarea severă a cererii pentru servicii la sondă – s-au resimțit din plin și în piețele pe care este activă compania.”

- Advertisement -

Astfel, câștigul pre-taxare EBITDA a coborât în teritoriu negativ, cu o pierdere de aproximativ 178.000 de lei, față de rezultatul pozitiv de 3,19 milioane lei obținut cu un an în urmă. La nivel net, pierderile s-au adâncit la 4,10 milioane lei, de la 1,43 milioane lei în primele 9 luni ale anului trecut. La finele primului semestru, compania avea deja o pierdere de 3,03 milioane lei.

Compania Rompetrol Well Services, deținută în proporție de 73% de KMG International, este listată la Bursa de Valori București, unde, la prețul de 0,249 lei/acțiune, consemnat la finele sesiunii de tranzacționare de ieri, are o capitalizare de piață de 69,27 milioane lei (15,35 milioane euro).

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
Latest News

Elon Musk este din nou cel mai bogat om din lume. Ce avere are miliardarul american

Elon Musk este din nou cel mai bogat om din lume, trecând de la 1 iunie înaintea lui Bernard...
- Advertisement -

More Articles Like This