Statul va putea cumpăra cu bani de la buget acțiuni la societăți comerciale, fie de pe burse, fie direct de la alți acționari, și va putea efectua schimburi de pachete de acțiuni cu alți acționari. Prevederile care interzic instituțiilor de stat să cumpere acțiuni sau active la societăți comerciale, să le aloce fonduri și să le acorde credite vor fi abrogate.
“Prin consolidarea poziției de acționar a statului se crează posibilitatea întăririi anumitor domenii de interes strategic, precum și creșterea atractivității și eficienței societăților și a valorii economice, în beneficiul cetățenilor români. (…) Neadoptarea în regim de urgență a măsurilor propuse (…) poate conduce la afectarea interesului general al statului, fie sub forma pierderii controlului la unele companii strategice, fie sub forma afectării capacității operaționale a regiilor autonome sau a companiilor la care statul este acționar majoritar, prin diversele constrângeri legislative, care oferă avantaje unor operatori privați specifici”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Finanțarea cheltuielilor legate de operațiunile necesare cumpărării și schimbului de pachete de acțiuni se va asigura din bugetele de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare ale instituțiilor publice care exercită, în numele statului, calitatea de acționar la companii, aprobate în condițiile legii și din bugetul de stat. Mandatul pentru cumpărare și schimb de acțiuni va fi acordat instituțiilor respective prin hotărâre de Guvern.
Proiectul de ordonanță de urgență a fost elaborat după ce, în septembrie Guvernul a aprobat păstrarea de către stat a pachetului majoritar de acțiuni la societăți de interes strategic, prin Memorandumul cu tema “Necesitatea valorificării unor pachete de acțiuni deținute de stat la societăți”.
Potrivit documentului citat, s-a atunci aprobat listarea pe Bursă a unor pachete de acțiuni deținute de stat la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi București și Administrația Porturilor Maritime Constanța, statul urmând să rămână acționar majoritar la aceste companii în urma operațiunilor de listare.
O situație aparte este cea a Societății Naționale a Sării (Salrom). În memorandumul din septembrie, Ministerul Economiei, acționarul majoritar al companiei, cu 51% din acțiuni, afirma că ia în calcul preluarea, integral sau parțial, a deținerii Fondului Proprietatea de 49% din capitalul monopolul românesc al exploatării sării, în contextul în care FP vrea să-și vândă pachetul de acțiuni deținut prin listare la Bursă, operațiune la care Ministerul Economiei se opune. La jumătatea anului, Fondul Proprietatea își evalua deținerea de 49% din acțiunile Salrom la valoarea de 177,4 milioane lei.
“În ceea ce privește cumpărarea de către statul român a acțiunilor deținute de către Fondul Proprietatea la Societatea Națională a Sării SA, în vederea consolidării poziției de acționar majoritar al statului, trebuie asigurat cadrul legal (act normativ cu putere de lege), pentru a permite statului român să achiziționeze pachete de acțiuni, inclusiv prin intermediul piețelor de capital, să deruleze operațiuni de preluare directă de la Fondul Proprietatea a unor pachete de acțiuni, prin cesionarea (totală sau parțială) a acestora și pentru asigurarea surselor de finanțare în acest sens”, se menționa în memorandum.
Fondul cere de mult timp listarea la bursă a companiei, pentru a-și putea vinde mai ușor acțiunile deținute la Salrom. Toamna trecută, Fondul Proprietatea atrăgea atenția că, potrivit OG 88/1997 referitoare la privatizarea companiilor comerciale, Ministerului Economiei îi este interzis să achiziționeze acțiuni la companiile de stat, inclusiv la Salrom.
Acum, Guvernul vrea să abroge prin OUG respectiva interdicție. Mai rămâne însă o problemă. Legislația în vigore prevede că instituțiile publice care exercită, în numele statului, calitatea de acționar la societățile la care au fost transferate pachete de acțiuni către Fondul Proprietatea, aveau obligația să inițieze procedurile legale necesare pentru derularea de oferte publice inițiale sau secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minimum 5%, din acțiunile deținute la aceste societăți, cu termen de finalizare 31 decembrie 2014. Termenul nu a fost respectat. La unele din aceste companii, procedurile de listare sunt în derulare, iar la altele nici nu au început.
În aceste condiții, Guvernul vrea să schimbe legea prin OUG, astfel încât să excepteze de la obligația de listare a minim 5% din acțiuni acele societăți la care, dacă obligația ar fi îndeplinită, statul ar pierde controlul majoritar, cum este și cazul Salrom.
Luna trecută, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, dacă partidul său va ajunge la guvernare în urma alegerilor parlamentare din decembrie, pachetele minoritare de acțiuni la societățile profitabile controlate de stat nu vor mai fi vândute, ci incluse într-un fond suveran, după model norvegian sau polonez, din ale cărui dividende să fie susținută dezvoltarea României. De altfel, în programul economic al PSD se afirmă că un astfel de „Fond suveran de dezvoltare și investiții” ar aduce cumulat la buget, până în anul 2020, suma de 15 miliarde lei.
În septembrie anul trecut a intrat în vigoare o OUG asemănătoare cu proiectul de față, care viza însă doar companiile din domeniul energetic. Prin acea ordonanță, care deroga de la interdicțiile prevăzute de legislația privatizării, Ministerul Energiei căpăta posibilitatea legală de a înființa societăți cu capital de stat, de a participa cu capital la companii deja existente sau nou înființate și de a contribui la majorarea capitalului social al societăților la care exercită, în numele statului, calitatea de acționar.
În nota de fundamentare a OUG se arăta că măsurile sunt necesare și pentru înființarea unei companii de stat care să participe, alături de KMG International, la constituirea unui fond de investiții care să investească în proiecte din domeniul energetic din România, așa cum s-a convenit prin Memorandumul de înțelegere din 2013 încheiat între statul român și Rompetrol Grup, aprobat prin HG în 2014.