Tuesday, June 25, 2024

Tineretul PSD vrea să pună în dezbatere publică legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare

Must Read

Tineretul PSD vrea să lanseze în dezbatere publică o serie de proiecte printre care legalizarea prostituţiei, intorducerea cotei progresive de impozitare, lansarea unor campanii naţionale privind protejarea spaţiilor publice şi legalizarea drogurilor uşoare.

„Hugs, not drugs” (n.eng: Îmbrăţişări, nu droguri), se numeşte proiectul regăsit pe platforma oficială a Tineretului Social Democrat (TSD), la rubrica „Ideile noastre”.

Lansarea unei dezbateri publice naţionale privind legalizarea drogurilor uşoare şi programe de suport pentru consumatorii de droguri periculoase, se arată în detaliile proiectului.

Printre cele 22 de idei „pentru un TSD care să dea tonul dezbaterii Progresiste şi de tineret din România”, aşa cum le prezintă platforma, se numără lansarea unei dezbateri publice „România, toleranţă zero la discriminare”, pentru a lupta împotriva prejudecăţilor care există faţă de minorităţi, promovarea unui program guvernamental de tipul Primul Job, dar şi lansarea unei dezbateri naţionale privind recunoaşterea drepturilor comunităţii LGBT.

- Advertisement -

Mai mult, TSD-ul propune lansarea unei dezbateri naţionale despre legalizarea prostituţiei şi a măsurilor privind combaterea traficului de persoane, într-un proiect intitulat „Oamenii nu sunt mărfuri”.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Elon Musk are inca un copil, in total are 12 copii: „Cea mai mare amenintare la adresa civilizatiei este scaderea natalitatii”

Elon Musk are inca un copil, mama fiind o directoare de la una dintre companiile sale, Shivon Zilis. Directorul...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x