Omul de afaceri Ioan Niculae a primit undă verde pentru eliberare de la Comisia Specială a Penitenciarului Rahova, la două luni după încarcerarea sa, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Următorul pas va fi ca Niculae să obțină o decizie finală în instanță.

Ioan Niculae a executat deja fracţia de o treime, impusă în cazul deținuților care au vârstă de peste 60 de ani, încă din luna februarie, când a fost condamnat, după cum a explicat atunci avocatul acestuia, Adrian Georgescu, pentru G4Media.ro.

Potrivit calculelor, o treime din pedeapsa de 5 ani primită de omul de afaceri înseamnă aproximativ 600 de zile, considerate deja executate în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul „Mită la PSD”.

La prima sa încarcerare, Niculae a încercat de 4 ori să obțină eliberarea mai devreme. Tribunalul Dâmbovița, cel care a admis cererea omului de afaceri, a ținut cont inclusiv de comportamentul său în spatele gratiilor, dar și de cele 5 cărți pe care le-ar fi scris în perioada detenției.

Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro. În plus, instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.