Monday, June 27, 2022

Un diamant negru de 555 de carate, format în urma impactului unui asteroid cu Pământul cu mult înainte de apariția vieții complexe, va fi scos la licitație de Sotheby’s

Must Read

Casa Sotheby’s a anunţat luni scoaterea la licitaţie a diamantului negru „Enigma” de 555,55 de carate, care va deveni în februarie cel mai mare de acest tip vândut celui mai bun ofertant, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Experții estimează că preţul său de vânzare ar putea atinge între 3 şi 5 milioane de lire sterline (3,5 – 5,9 milioane de euro).

„’Enigma’ este o piesă unică: este greu să-l compari cu alte diamante, inclusiv cu alte diamante negre care au ajuns pe piaţă în anii trecuţi”, a declarat pentru EFE specialista în bijuterii a Sotheby’s, Nikita Binani.

Este vorba de cel mai mare diamant negru şlefuit scos la licitaţie, având 55 de faţete şi dimensiunile 54x44x32 milimetri, care a fost inclus în Guinness Book în 2006.

- Advertisement -

Diamantul s-a format în urma impactului unui asteroid cu Pământul

Originile acestei pietre preţioase, care înainte de vânzare va fi expusă în premieră publicului, reprezintă un mister, având în vedere că actualul proprietar, care a cumpărat diamantul în urmă cu peste două decenii, a dorit să păstreze anonimatul.

Nu se ştie exact nici când a fost descoperit acest diamant negru, iar casa de licitaţii notează doar că acest tip de nestemate se găsesc doar în Brazilia sau în Republica Centrafricană şi că în general s-au format în urmă cu aproximativ 2 sau 3 miliarde de ani, probabil în urmă impactului unui asteroid cu Terra.

Oamenii de știință cred că primele organisme complexe au apărut pe Pământ în urmă cu aproximativ 579 de milioane de ani, potrivit NewScientist.

Deşi în general diamantele negre au o valoare mai scăzută decât diamantele albe, Binani a precizat că diamantele de o anumită culoare încep să devină mai apreciate şi că vânzarea pietrei „Enigma” va impulsiona preţul acestor nestemate.

Licitaţia va avea loc online între 3 şi 9 februarie, însă înainte diamantul va fi expus la Dubai – unde a fost prezentat presei -, Los Angeles şi Londra, unde va rămâne până la încheierea vânzării.

Diamantul a fost achiziţionat de actualul său proprietar în stare brută şi a fost tăiat şi şlefuit pentru a fi similar unei “hamsa”, o amuletă evreiască şi musulmană, având forma unei palme închise a mâinii, simbolizând protecţia şi norocul.

Sursa: hotnews.ro

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Serbia critică decizia UE privind Ucraina: ‘A sărit peste câteva decenii de presiune, șantaj și birocrație’

Ucraina, care nu îndeplinește standardele necesare, a primit statutul de candidat la UE doar datorită conflictului cu Rusia, a...
- Advertisement -

More Articles Like This