Friday, April 26, 2024

Viktor Orban: „Suntem pe cale să devenim beligeranți în război. Europa joacă un joc foarte periculos”

Must Read

Premierul ungar Viktor Orban a calificat vineri sancțiunile UE împotriva Rusiei drept „un pas spre război”, intensificându-și criticile la adresa unei strategii a Bruxelles-ului pe care o consideră „periculoasă”, transmite AFP.

„Oricine intervine din punct de vedere economic într-un conflict militar ia o poziție”, a declarat el în tradiționalul său interviu acordat unui post de radio apropiat guvernului.

El a insistat că „încetul cu încetul, alunecăm spre război”, exprimându-și îngrijorarea cu privire la acumularea de măsuri luate pentru a sancționa ofensiva rusă în Ucraina.

Orban critică în mod regulat sancțiunile europene, deși le-a votat alături de partenerii săi, dând vina pe ele pentru problemele economice ale țării sale. Economia s-a contractat în al treilea trimestru (comparativ cu al doilea), iar inflația este de peste 20%, ajungând chiar la 45% în cazul alimentelor.

- Advertisement -

Guvernul a lansat o „consultare națională” pe această temă și a lipit afișe în toată țara cu un mesaj flancat de imaginea unei rachete: „Sancțiunile de la Bruxelles ne ruinează”.

Premierul a declarat că este pregătit să „lupte” împotriva unui eventual nou pachet de sancțiuni și să se asigure că Ungaria, care este puternic dependentă de hidrocarburile rusești, este „scutită” de acestea, așa cum se întâmplă în cazul embargoului petrolier.

„Acum furnizăm arme de distrugere, antrenăm soldați ucraineni pe propriul nostru teritoriu, impunem sancțiuni asupra energiei (…) Devenim parte integrantă” a conflictului”, a insistat Orban.

„Încă nu se trage asupra noastră, dar suntem pe cale să devenim beligeranți. Europa joacă un joc foarte periculos”, a conchis el.

Sursa: hotnews.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Crypto 2024: Câți bani îi rămân unui român care schimbă Bitcoin (BTC) în Dolari (USD). Taxe și comisioane

Prețul Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a depășit 72.000 de dolari,  un nou maxim istoric. StartupCafe.ro a...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x