25 de ani de CAPITALISM. Caritas, prima teapa nationala. Schema care a aratat gradul de prostie si de hotie al romanilor

Caritas este imaginea perfectă a haosului care stăpânea ţara în primii ani după Revoluţie.

Ioan Stoica, un contabil originar din Braşov, a ademenit milioane de români cu iluzia îmbogăţirii peste noapte, lăudându-se că a ticluit o formulă matematică secretă prin care poate să înmulţească banii şi să scoată România din sărăcie.

Oricine depunea bani la Caritas urma să primească, după trei luni, de opt ori mai mult, iar respectarea acestei promisiuni în prima parte a desfăşurării jocului şi mediatizarea „miracolului” au creat o reacţie în lanţ.

Apăsaţi de neajunsuri şi dornici să se căpătuiască, românii s-au agăţat cu disperare de această himeră. În toamna lui 1993, şeful Băncii Naţionale a României estima că o treime din lichidităţile ţării sunt la Caritas.

Numai în primele nouă luni ale acelui an se depuseseră 1.000 de miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul României era de 2.000 de miliarde.

Presa vremii vorbea de 4 milioane de depunători, iar ziarele occidentale publicau texte ample, din care răzbătea o acută senzaţie de uluială faţă de ceea ce se întâmpla la noi în ţară.

„Dacă «mecanismul Stoica» nu se opreşte, cifra de afaceri a Caritas va depăşi produsul intern brut al României”, scria „The Economist” în 1993, punând accent pe pasivitatea autorităţilor în faţa fenomenului Caritas.

La capătul acestui serial, veţi afla cine a stat în culisele acestei uriaşe escrocherii. Cu nume şi cu mărturii ale celor care conduceau România şi care acum, după două decenii, recunosc cu nonşalanţă că, pe urma Caritas, au profitat oamenii din sistem, de la cei din politică până la cei din serviciile secrete.

646x404

Primul sediu – în clădirea Prefecturii

Caritas a fost un SRL înfiinţat pe 16 aprilie 1992, la Braşov, de către Ioan Stoica, un contabil în vârstă de 52 de ani. Firma avea ca obiect de activitate „organizarea unui circuit financiar de întrajutorare” şi a început să funcţioneze cu adevărat abia după o lună de la înfiinţare, când Stoica s-a mutat la Cluj şi a obţinut susţinerea ziarului „Mesagerul transilvan”, Pe 29 mai 1992, pe prima pagină a „Mesagerului” a apărut următorul anunţ: „Caritas SRL vă oferă câştiguri sigure şi mari investind sume mici”. Alături se afla un interviu cu însuşi Ioan Stoica, care spunea:

„Firma Caritas este un SRL înfiinţat în baza Legii 31, numai că, spre deosebire de buticuri, Caritas ajută oamenii săraci. Prin jocurile lansate pe piaţă, jocuri cu priză deosebită ce oferă participanţilor câştiguri frumoase şi sigure”.

Stoica mai afirma că ideea i-a venit pe vremea când lucra la o bancă în Italia şi că numai el deţine „cheia de închidere a jocului”, la care a lucrat nouă luni şi care, în caz că circuitul se prăbuşeşte, le asigură participanţilor recuperarea sumelor depuse, mai puţin un comision de zece la sută.

Jocurile piramidale nu erau tocmai o noutate pentru România anului 1992. În acea perioadă, o mulţime de oportunişti speculau naivitatea românilor promiţându-le înmulţirea banilor peste noapte. După ce adunau depunerile câtorva zeci de persoane, aceştia trăgeau obloanele şi dispăreau. Caritas-ul n-a fost însă afectat de aceste precedente.

Cu un discurs în care amesteca populismul cu termenii financiari, bazându-se pe o puternică susţinere mediatică şi, mai ales, pe girul autorităţilor, Ioan Stoica părea să vină dintr-o altă ligă. „Mesagerul transilvan” era ziarul Prefecturii Cluj, iar primul sediu al Caritas a fost chiar în redacţia acestei publicaţii, în clădirea prefecturii. Clujenii intrau în sediul acestei instituţii şi îşi depuneau cu încredere economiile, gândindu-se, probabil, că e imposibil ca a doua zi să găsească uşile Prefecturii ferecate şi pe Ioan Stoica nicăieri.

627x0

“Caritas aruncă cu milioane în handicapaţi”

Capitalul de încredere al jocului Caritas a început să crească şi mai mult în momentul în care, după cinci săptămâni de la primul anunţ, „Mesagerul transilvan” scria, pe prima pagină, că „Ioan Stoica va înmâna câştigurile următorilor înscrişi la joc”. Urma o listă cu peste 30 de nume aparţinând unor cetăţeni care s-au prezentat la sediul ziarului şi au încasat o sumă de bani de opt ori mai mare decât cea depusă iniţial.

Un anume Fabian Eugen, care ridicase suma maximă, 160.000 de lei (n.r. − în 1992, salariul mediu net era de 20.000 de lei), declara cu entuziasm: „Sunt fericit. Firma Caritas s-a ţinut de cuvânt. Acum m-am înscris din nou, cu 60.000 de lei pe trei chitanţe”. Apariţia jocului-minune care înmulţeşte banii de opt ori a început să stârnească rumoare.

Ioan Stoica îi îndemna pe oameni să renunţe la scepticism pentru că „cu cât se înscriu mai mulţi, cu atât numărul celor care câştigă este mai mare şi ritmul plăţilor este mai rapid”. Iar „Mesagerul transilvan” a continuat să publice tot mai multe liste cu câştigători şi tot mai multe articole elogioase: „A devenit ceva obişnuit în peisajul sfârşitului de săptămână să întâlnim la Cluj-Napoca conducerea firmei Caritas SRL Braşov. Şi nu vine degeaba. Aruncă cu milioane în oameni. Şi în special în cei nevoiaşi: pensionari şi handicapaţi. Cei curajoşi şi încrezători vor avea numai de câştigat”.

În toamna lui 1992, Caritas se extindea şi la Gherla, unde făcea plăţile chiar în sediul primăriei, iar mai apoi la Turda. Perseverent şi abil, Stoica îşi construia cu migală pânza de păianjen în care aveau să se agaţe milioane de victime. În interviurile din ziar, se prezenta ca un om cu frică de Dumnezeu, animat nu de gândul îmbogăţirii, ci de plăcerea de a-i ajuta pe cei nevoiaşi.

Şi cu toate că repeta obsesiv fraze despre corectitudinea ireproşabilă a circuitului pe care îl crease, lumea trebuia să afle că nimic nu mai contează în faţa dramelor care îi înmoaie inima acestui geniu cu chelie şi nas ascuţit: „Plăţile se fac numai în ordinea înscrierii în joc, cu următoarele excepţii: cancer, scleroză, amputări de braţe şi picioare produse după înscrierea în circuit”.

În plus, handicapaţii şi veteranii de război aveau un ghişeu special pentru a nu fi nevoiţi să stea la cozi. În preajma sărbătorilor de iarnă, Caritas şi-a intensificat plăţile şi anul 1992 s-a încheiat cu un val de entuziasm care pleca din inima Ardealului şi se întindea, încet-încet, către toate colţurile ţării. De la Bucureşti, autorităţile asistau pasive la apariţia unei uriaşe escrocherii.

“Bineînţeles că circuitul Caritas implică şi riscuri. Viaţa în sine înseamnă risc”, Ioan Stoica, patronul Caritas

Cluj-Napoca, oraşul în care nimeni nu mai făcea nimic

1993 a fost anul în care Caritas a atins apogeul. Încă din primele zile ale lui ianuarie, Ioan Stoica a anunţat că pregăteşte plăţi masive şi că este nevoit să facă angajări de personal − „numai fete tinere, care se mişcă repede” − pentru a face faţă numărului tot mai mare de depunători. Au fost închiriate Sala Sporturilor din Cluj-Napoca şi clădirea Institutului de Cercetări Miniere.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *