Thursday, December 12, 2024

Alumil si-a sporit vanzările trimestriale cu 25%, dar cresterea nu se regaseste in profit

Must Read

Furnizorul de profile de aluminiu Alumil și-a mărit vânzările în primul trimestru la 13,11 milioane lei, valoare cu 2,64 milioane lei mai mare decât cu un an în urmă. Costurile vânzărilor în creștere cu 1,76 milioane lei și impactul negativ pe cursul de schimb au determinat, însă, scăderea profitului net.

Pe linia de plutire în ceea ce privește profitabilitatea. Așa se menține Alumil Rom Industry (ALU) care în ultima raportare triemstrială indică un câștig de puțin sub 78.000 de lei, cu 27% mai mic decât cel marginal sub 107.000 de lei din primele 3 luni ale anului trecut.

Compania nu reușește să materializeze astfel o perioadă bună a anului sub aspectul vânzărilor. Alumil a avut venituri de 13,01 milioane lei, cu 25,46% mai mari decât cele de 10,37 milioane lei din trimestrul I din 2015. Marja brută s-a ameliorat, de asemenea, cu 26,77%, la 4,12 milioane lei, de la 3,25 milioane lei. Acesta este contextul în care compania a reușit să obțină un profit operațional cu puțin peste 309.000 de lei, față de pierderea de acum un an.

Impactul rezultatului financiar s-a răsfrânt negativ asupra profitului net. Diferența pe curs, care în primele 3 luni ale anului trecut salva profitabilitatea companiei, acum aduce un minus de aproximativ 100.000 de lei.

- Advertisement -

Alumil Rom Industry, companie de vânzări de profile de aluminiu fabricate de gigantul Alumil Mylonas din Grecia, are în România active totale de 78,89 milioane lei la nivelul lui 31 martie, în scădere cu 5,47%, față de 83,46 milioane lei la finele anului trecut. În același interval de raportare, totalul datoriilor a coborât cu 15,69%, la 24,99 milioane lei, de la 29,64 milioane lei.

Alumil Rom Industry este listată la Bursa de Valori București, unde, încă din primele minute ale ședinței de tranzacționare de astăzi, titlurile sale au scăzut în limita plafonului maximal de 15%, pe fondul unor transferuri cu puțin sub 2.500 de lei, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest. La cotația de 0,808 lei/acțiune din piață, capitalizarea bursieră a companiei este de 25,25 milioane lei (5,61 milioane euro).

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

OFICIAL: România a aderat total la Schengen

Este oficial, România intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Consiliul de Justiție și Afaceri Interne al Uniunii...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x