Transgaz Mediaş (TGN), operatorul care asigură transportul a peste 90% din gazele naturale consumate în România, ar putea plăti pentru profitul obţinut anul trecut dividende cu randament de 13% la preţurile actuale ale unei acţiuni, fiind urmat de Romgaz (9%) şi Transelectrica (7,8%), se arată într-o analiză a Intercapital.
Guvernul a mandatat reprezentanţii statului ca în AGA la companiile naţionale să ia măsurile necesare pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în 2016 sub formă de dividende la bugetul de stat. Decizia a fost luată de Guvern printr-un Memorandum la finalul lunii ianuarie. Anterior, cota respectivă era de 50%.
„Prin urmare, companiile controlate de stat vor face presiuni în AGA pentru rate de distribuţie mai mari din câştigurile pe anul 2016. De notat însă este că baza la care se aplică în general rata de distribuţie ţine cont de participarea salariaţilor la profit, plus diverse rezerve în cazul emitenţilor listaţi”, afirmă Daniela Ropota, responsabil departament analiză la Intercapital.
Astfel, Transgaz, care a surprins plăcut investitorii cu rezultatele pe 2016, ar putea plăti cele mai mari randamente ale dividendelor, fiind urmat de Romgaz, iar de aproape vin Transelectrica, Conpet şi Electrica cu 7-8% fiecare. În cele din urmă se găsesc titlurile Petrom şi Nuclearelectrica, cu randamente potenţiale de circa 5% fiecare, mai scrie Daniela Ropota în analiză.