Monday, July 26, 2021

Premierul Florin Cîțu anunță că i-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și pe secretarul de stat, Andreea Moldovan. Dan Barna va fi interimar ministru al Sănătății.

Must Read

Anunțul privind demiterea lui Vlad Voiculescu vine la o zi după ce Ministerul Sănătăţii a modificat modul de calcul al incidenței epidemice, după care se instituie carantina zonală. Aparent, Cîțu nu știa despre acest ordin semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan sau nu și-a dat acordul pentru intrarea în vigoare a noilor măsuri.

Totodată, sunt informații că noile criterii nu au fost aduse nici în atenția altor decidenți politici. De altfel, Andreei Moldovan îi este reproșat și faptul că marți, la conferința de presă, nu a adus în discuție acest ordin. Aceasta a declarat la Digi24 că nu a discutat personal cu premierul, dar că documentul a fost discutat și votat în Comitetul interministerial Tehnico-Științific, în care se decid și hotărârile CNSU.

În același timp, decizia vine și la două zile după ce trei persoane cu Covid internate în TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș au decedat, pentru că presiunea instalației de oxigen a crescut brusc, iar ventilatoarele au intrat automat în modul de avarie.

Luni seară, premierul Cîțu a ieșit la declarații de presă alături de Raed Arafat, dar nu a menționat nimic despre o eventuală răspundere a ministrului Sănătății. Atunci, între altele, Cîțu declara: “Am văzut că administratorii, reprezentanții statului, fug de comunicare. Cetățenii au nevoie să comunicăm mai mult. Nu trebuie să mai fugim de comunicare”.

- Advertisement -

Duminică, pe 11 aprilie, tot în cadrul unei declarații de presă premierul spunea că este supărat după ce a văzut la televizor evacuarea de la Spitalul Foișor. Atunci a vorbit despre o demisie de onoare, însă fără să fie foarte clar dacă se referă la cea a ministrului Sănătății sau a altcuiva.

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Economia europeană ar trebui să atingă nivelul de dinaintea pandemiei la începutul anului 2022

Economia europeană dă semne de redresare puternică, Banca Centrală Europeană (BCE) estimând că este pe cale să revină la...
- Advertisement -

More Articles Like This