Friday, April 26, 2024

Cîțu, revoltă: E strigător la cer să ai vaccin – soluția- și să ajungi în spital

Must Read

Florin Cîțu s-a arătat revoltat în conferința de presă.

“Dacă doriți să încurajați vaccinarea, dacă cei din HORECA vor funcționa doar pentru cei vaccinați, aveți de gând să implementați această regulă și în cazul altor activități precum evenimente private, concerte…?”, a fost întrebarea adresată premierului Florin Cîțu.

“Bineînțeles, este intenția mea de a merge în acea direcție. Vom trimite în Parlamentul României proiectul de lege care va spune că pentru personalul medical, pentru personalul din învățământ și asistenții sociali să se testeze din propriile resurse, îi vom împinge spre asta. Nu voiam să ajungem aici, nu am vrut să ajungem niciodată în această situație. De aceea am avut vaccin la dispoziție și am avut tot timpul, dar dacă nu ne vaccinăm, nu avem ce face. Asta e direcția în care vom merge.

Până la urmă, va trebui să avem această delimitare în care persoanele vaccinate pot merge mai departe să-și vadă de activitate, iar persoanele nevaccinate, care reprezintă un risc pentru ceilalți, nu vor putea să participe.

- Advertisement -

Pe de-o parte ne mirăm că nu se vaccinează lumea, pe de altă parte avem cadre medicale care nu s-au vaccinat. Exemplul trebuie să vină de la cadrele medicale, nu de la politicieni”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat despre ce are de gând să facă în condițiile în care nu mai există locuri în spitale și în secțiile ATI, premierul Florin Cîțu s-a arătat revoltat: “Majoritatea covârșitoare, peste 99% dintre persoanele de la ATI sau îmbolnăvite de COVID, sunt nevaccinate. Noi putem să alocăm resurse suplimentare, dar nu asta e soluția. Soluția este să nu ajungă oamenii acolo. Ca să nu ajungă acolo, trebuie să se vaccineze. E strigător la cer să ai dozele de vaccin, să ai tot ce-ți trebuie, să ai soluția și să nu vrei să te vaccinezi și să ajungi în spital.

Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să se vaccineze ca să nu ajungă aici. Să nu mai avem de discutat despre ATI, Remdesivir și alte măsuri. Ca să nu ajungem acolo, trebuie să ne vaccinăm cu toții”.

Ce se întâmplă cu școlile

“Vrem în continuarea să menținem prezența fizică în școli, ne gândim la introducerea testelor de salivă. Ministerul Educației anunța ieri că 99% din părinți nu vor testeze copiii, ceea ce e trist. Încercăm cu teste cu salivă, dar intenția e ca școlile să rămână deschise. Școlile online nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut”, a mai spus Florin Cîțu.

“Am văzut câteva studii în această perioadă și am văzut o corelație care nu ne face cinste între scorul de la testul PISA și rata de vaccinare. Sunt mai mult studii și ar trebui să facem o analiză”, a mai spus el.

 

Sursa: dcnews.ro
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Crypto 2024: Câți bani îi rămân unui român care schimbă Bitcoin (BTC) în Dolari (USD). Taxe și comisioane

Prețul Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a depășit 72.000 de dolari,  un nou maxim istoric. StartupCafe.ro a...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x