Friday, September 30, 2022

Tristan Tate, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, şi fratele său, audiaţi de DIICOT. Fetele care făceau videochat erau tatuate cu numele „stăpânilor”

Must Read

Tristan Tate, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, şi fratele său, audiaţi de DIICOT. Dosarul celor doi, care sunt acuzaţi că au sechestrat în vila lor din Voluntari două tinere pe care le-ar fi obligat să se prostitueze, a fost preluat de DIICOT.

Tristan Tate, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, şi fratele său, audiaţi de DIICOT. În urma descinderilor din vila lor, anchetatorii au descoperit că, pe lângă o americancă, în imobil era închisă și o româncă. Ambele ar fi fost obligate să se prosituteze, susţin surse din anchetă. Mama uneia dintre fete a mers şi ea la audieri.

Tristan Tate, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, şi fratele său, audiaţi de DIICOT

Dacă acuzaţiile de adeveresc, milionarii riscă acum ani întregi de închisoare. ”La data de 11.04.2022, IPJ Ilfov a fost sesizat telefonic de un reprezentant al Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București, cu privire la faptul că, la nivelul acestei instituții s-a primit o informație conform căreia, într-un imobil situat pe str. Washington, din orașul Voluntari, numita Emma Aida Gabbey, în vârstă de 21 ani, cetățean american, este lipsită de libertate în mod ilegal”, au transmis polițiștii.

- Advertisement -

Frații Tate, care ar deține mai multe studio-uri de videochat în întreaga lume, au în conturi milioane de euro şi se laudă pe internet cu extravaganţele lor.

Fetele care făceau videochat erau tatuate cu numele „stăpânilor”

Anchetatorii care au descins în vila fraților Tristan și Andrew Tate au descoperit că aveau mai multe fete care făceau videochat pentru ei. Dintre acestea, o parte erau tatuate pe brațe cu mesajul în limba engleză „Owned by Tate”, care, în traducere, înseamnă „Aparțin lui Tate”.

Într-o locație închiriată la aproximativ 500 de metri de adresa la care locuiesc și care arată ca o adevărată fortăreață, au fost descoperite patru fete, între care trei românce și una din SUA, scrie Gândul.ro. Româncele care purtau tatuajul ar fi fost reticente în fața polițiștilor și le-ar fi luat apărarea celor doi „stăpâni”, în timp a treia româncă și colega ei din SUA au spus că erau ținute împotriva voinței lor.

Sursa: romaniatv.net

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Peste câteva ore, Moldova poate rămâne fără gaz și energie electrică

Gazul rusesc pentru moldoveni ar urma să se ieftinească, începând cu 1 octombrie, cu 40%, dar cel mai probabil...
- Advertisement -

More Articles Like This