Nici nu intraseră bine tancurile și vehiculele blindate rusești în Ucraina, că industria combustibililor fosili din SUA s-a pus în mișcare. Cât ai clipi, s-a trimis o scrisoare Casei Albe, îndemnând la o creștere imediată a producției și a exporturilor de gaze către Europa, înainte de declanșarea unei crize energetice.

Datată 25 februarie, la doar o zi după ce forțele lui Vladimir Putin și-au lansat asaltul asupra Ucrainei, scrisoarea amintea „conjunctura periculoasă” a momentului, după care înșira un pomelnic de cerințe: să se foreze mai mult pe terenurile publice ale SUA, să fie aprobate rapid terminalele de export al gazelor și să de facă presiuni asupra Comisiei Federale de Reglementare a Energiei pentru a da OK-ul conductelor de gaz aflate în stand-by, potrivit MotherJones.

Până în iarna lui 2022, ar trebui să existe „conducte de gaz transatlantice virtuale” care să pornească din SUA către Europa, își propuneau semnatarii scrisorii.

Industria gazelor din America și-a atins aproape toate obiectivele inițiale

- Advertisement -

La șase luni de la acel moment, invazia Rusiei a stagnat, dar industria gazelor din SUA și-a atins aproape toate obiectivele inițiale. În doar câteva săptămâni, administrația Joe Biden a aprobat, fără să crâcnească, cerințele majore ale semnatarilor.

Astfel, s-a deschis calea pentru noi conducte și facilități de export, s-a creat un nou grup de lucru pentru a stimula exporturile de gaze către Europa și s-a aprobat o finanțare de 300 de milioane de dolari pentru a ajuta la construirea infrastructurii pe continent.

„Nici măcar nu pot să vă spun cât de mult s-a schimbat impulsul pentru companiile din SUA care au dorit să-și dezvolte proiectele și care nu reușeau să obțină contracte pe termen lung”, declara Fred Hutchison, președintele LNG Allies, grupul industrial care a trimis scrisoarea, la doar trei săptămâni după mișcarea de lobby.

O ”sfidare” a lui Putin care i-a consternat pe activiștii climatici

Retorica administrației Biden, care s-a declarat profund angajată în abordarea crizei climatice, s-a „schimbat substanțial” în doar o săptămână, afirma, mulțumit, Hutchison. Crearea grupului de lucru pentru exportul gazelor a fost un „răspuns direct la propunerea înaintată de Aliații GNL”, se lăuda grupul, prin martie.

Adoptarea gazului natural lichefiat (GNL), ca un act de sfidare față de Putin, i-a consternat pe activiștii climatici care avertizează că astfel nu se poate lupta cu emisiile de carbon, care vor împinge lumea mai aproape de catastrofa climatică.

„Faptul că la doar câteva săptămâni după ce au fost formulate aceste solicitări, Biden transforma doleanțele industriei în politică este o acțiune de neînțeles a unui președinte care a promis că va aborda criza climatică”, a declarat Zorka Milin, consilier principal la Global Witness.

Capitularea lui Biden a deschis ușa profitorilor

Milin a spus că industria de gaze din SUA ”și-a suflecat mânecile” la începutul războiului din Ucraina. „Nu există nicio îndoială că aparenta capitulare a lui Biden în fața industriei gazelor a deschis ușa acestor companii să continue să profite de pe urma celor care suferă în Ucraina, a celor care trăiesc lângă noua infrastructură de gaze din SUA și a milioanelor de oameni afectați de schimbările climatice”, a adăugat ea.

Până la sfârșitul lunii aprilie, au fost eliberate două noi licențe de export gaz natural lichefiat pentru LNG, care a jubilat. Noile terminale de gaze au o durată de viață care se măsoară în decenii, ceea ce implică obiective climatice convenite: Agenția Internațională pentru Energie a spus că nu poate fi construită nicio infrastructură nouă pentru combustibili fosili dacă lumea vrea să evite încălzirea globală.

O industrie deja super-bogată încearcă să profite de momentul actual

Administrația Biden a promis că va furniza Uniunii Europene cel puțin 15 miliarde de metri cubi de gaz, echivalentul a aproximativ jumătate din cantitatea de gaze ars de Spania în fiecare an, până la sfârșitul anului 2022.

Extracția, transportul și lichefierea, necesare pentru a crea GNL pentru export, generează aproape la fel de multe emisii ca și arderea gazului în sine, potrivit unei analize din 2020 a Consiliului de Apărare a Resurselor Naturale (NRDC).

„Războiul Rusiei, creșterea prețurilor la energie și impactul devastator al schimbărilor climatice ar trebui să fie cel mai bun motiv de până acum pentru a pune capăt dependenței oamenilor de combustibilii fosili”, afirmă Milin. „În schimb, o industrie deja super-bogată încearcă să profite de momentul actual, forțând lumea să comită aceleași greșeli care ne-au adus aici”, avertizează ea.

Sursa: capital.ro