Eugen Nicolicea, propunerea pentru Ministerul Justiției in locul lui Tudorel Toader

Vezi cele mai mari reduceri de Black Friday:
eMag , Altex , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays

La 17 aprilie 2019, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis înlocuirea din funcţie a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. În locul acestuia, la şefia Ministerului Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea.

Deputatul Eugen Nicolicea s-a născut la 6 iunie 1956.

A absolvit cursurile Facultăţii de Electronică, secţia Calculatoare electronice. Deţine şi diplomă de jurist, fiind absolvent al Facultăţii de Drept, potrivit www.cdep.ro.

A lucrat ca inginer pe şantierul naval Drobeta-Turnu Severin între 1982 şi 1983. A fost şef de laborator la IIRUC Bucureşti, între anii 1983-1990 şi director al întreprinderii Interstar SRL, între anii 1991-1992.

În 1992, a devenit membru FSN. Între 1990 şi 1991 a fost viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin.

În legislatura 1992-1996 a fost ales deputat PDSR, activând ca membru în Comisia pentru drepturile omului. Reales deputat în 1996, activând, până în anul 2000, în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Din 2000 până în 2004 a fost din nou deputat, ales pe listele PDSR Mehedinţi, iar din iunie 2004, deputat PSD. A fost preşedintele Comisiei pentru regulament şi membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

În decembrie 2004 a obţinut un nou mandat de deputat de Mehedinţi, pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. Din ianuarie 2005 până în februarie 2006 a fost chestor al Camerei Deputaţilor. A fost membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, în perioada februarie 2005-mai 2006. Din mai 2006 a devenit membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În perioada februarie 2007- decembrie 2008 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ales deputat şi în legislatura 2008-2012, în circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, colegiul uninominal nr. 4, pe listele Alianţei Politice PSD+PC. În octombrie 2009 a demisionat din PSD şi a devenit parlamentar independent. Din septembrie 2011, a activat în Grupul parlamentar progresist, al cărui lider a fost până în mai 2012. A fost membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei pentru regulament. Între februarie şi septembrie 2012 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie în care a fost reales la 3 septembrie 2012.

În decembrie 2012 a fost ales deputat de Buzău, pe listele USL. Din decembrie 2012, a fost secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, până în martie 2014. A fost membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale; preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi. În mai 2016, a devenit membru în grupul parlamentar al PSD, până atunci făcând parte din Uniunea Naţională pentru Progresul României.

La 11 decembrie 2016, a fost ales deputat PSD în circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi. Este preşedinte al Comisiei pentru regulament şi membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. A fost preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în intervalul ianuarie 2017-octombrie 2018 şi a fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat în perioada decembrie 2016-februarie 2017. A făcut parte din Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.

A fost ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III şi IV în perioada 5 martie 2014 – 17 noiembrie 2015.

Din septembrie 2018 este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. AGERPRES/(Documentare – Horia Plugaru, Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Anda Badea)



Deschide un cont tranzacționare la bursă:

80.6% din conturile CFD de retail pierd bani

Magazine recomandate pentru shopping online:


emag.ro FashionDays PC Garage CEL.ro altex Aoro Carturesti logo QuickMobile

Articole asemănătoare recomandate pentru tine:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.