Tuesday, March 19, 2024

Mircea Badea şi-a ieşit „din pepeni” spunând „Imi e scarba de milogii astia” după ce studenţii au criticat guvernul pentru limitarea drepturilor la transportul gratuit cu trenul şi acordarea burselor.

Must Read

„Imi e scarba de milogii astia: “Cred că toţi studenţii din România sunt dependenţi de aceste facilităţi.”, a scris Badea pe Facebook.

În luna mai, Badea s-a certat cu Liviu Dragnea, pe atunci liderul PSD, acum aflat la închisoare, pe marginea gratuităţilor pentru studenţi. Prezentatorul tv i-a reproşat lui Dragnea că încurajează „milogeala”.

Mai mult, Badea a găsit soluţia: „Vrei bani? Înveţi şi primeşti bursă”.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită actualei coaliţii de guvernare oprirea tuturor demersurilor prin care se limitează drepturile studenţilor privind transportul gratuit cu trenul şi acordarea burselor.

- Advertisement -

“Gratuitatea la transportul feroviar intern acordată de statul român studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă la instituţiile de învăţământ superior acreditate reprezintă una dintre facilităţile cu cel mai mare impact asupra calităţii vieţii studenţilor. În contextul dimensiunii sociale a educaţiei, această măsură constituie unul dintre mecanismele de implementare a unor politici publice ce vizează echitatea în învăţământul superior, care contribuie la creşterea numărului de studenţi din medii socio-economice defavorizate. În plus, prin această facilitate, se încurajează mobilitatea studenţilor, atât pentru schimburi de experienţă între centrele universitare, cât şi pentru a lua parte la diferite manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, desfăşurate în diverse oraşe ale ţării”, arată Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Studenţii dau exemplul altor ţări europene, precum Luxemburg sau Slovacia, care au adoptat deja aceste măsuri de gratuitate ale transportului feroviar pentru studenţi.

“Chiar şi în condiţiile creşterilor din ultimii ani, niciun tip de bursă nu acoperă în totalitate cheltuielile lunare ale studenţilor cu articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte aspecte cotidiene de acest tip, respectiv cu materialele de studiu necesare şi eventualele participări la manifestări ştiinţifice. În aceeaşi notă, indiferent de tipul de bursă de care beneficiază studenţii, acest sprijin este acordat pe întreaga durată a anului universitar (12 luni), întrucât cheltuielile curente ale acestora există şi în perioada în care nu se desfăşoară activităţi didactice propriu-zise. Spre exemplu, în cazul studenţilor care beneficiază de bursă socială, acordată în baza criteriilor de venit redus sau pentru cazuri medicale, este de la sine înţeles faptul că situaţia materială a acestora nu se va modifica în decursul săptămânilor în care nu au loc efectiv cursuri. Astfel, studenţii se confruntă cu aceleaşi probleme legate de subzistenţă şi în perioada dintre semestrele academice, motiv pentru reducerea perioadei de acordare a bursei este total nejustificată”, potrivit sursei citate.

ANOSR se arată îngrijorată de posibilitatea adoptării unor măsuri prin care să se reducă bursele studenţilor, deoarece s-ar produce un regres al tuturor demersurilor care au fost făcute în ultimii ani pentru dezvoltarea învăţământului superior.

Astfel, spun studenţii, se distrage atenţia de la soluţionarea problemelor reale, care persistă în continuare, spre exemplu, rata ridicată a abandonului universitar, condiţiile din cămine şi problemele de infrastructură cu care se confruntă majoritatea universităţilor într-un sistem educaţional subfinanţat.

“În momentul de faţă, intenţia de a restricţiona drepturile câştigate de studenţi în timpul aceleiaşi guvernări demonstrează o inconsecvenţă decizională din partea decidenţilor. Totodată, adoptarea unei astfel de măsuri de restricţionare ar duce la încălcarea unui principiu fundamental al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care prevede că un drept odată dobândit, poate fi doar extins, în niciun caz restrâns. ANOSR a solicitat CFR Călători, în luna ianuarie 2019, informaţii în baza Legii nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001) referitoare la statusul din ultimul an în ceea ce priveşte numărul de studenţi unici care au beneficiat cel puţin o dată de gratuitate la transportul feroviar, numărul de călătorii gratuite de care au beneficiat aceştia, conform Hotărârii de Guvern nr. 42/2017, contravaloarea şi distanţa medie a călătoriilor. În răspunsul formulat de compania de transport feroviar nu ne-au fost puse la dispoziţie date comerciale „deoarece ne desfăşurăm activitatea pe o piaţă concurenţială”, comunicându-ne, totuşi, că doar 20% din numărul total de bilete vândute îl reprezintă biletele emise pentru studenţi”, arată Alianţa.

Studenţii spun că reacţia reprezentanţilor guvernului este doar un alt motiv de a nu respecta dreptul studenţilor de a călători gratuit cu trenul şi atrag atenţia asupra problemelor financiare ale Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”.

“S.A. CFR Călători menţiona în răspunsul la adresa formulată de ANOSR în ianuarie 2019 că „luând în calcul creşterea de trafic din ultima perioadă, acoperirea necesarului de material rulant s-ar putea realiza prin creşterea parcului activ cu 400 de unităţi de material rulant”. Cu toate acestea, întrebând reprezentanţii CFR Călători care sunt măsurile luate în vederea creşterii gradului de confort în garniturile de tren gestionate de companie referindu-ne aici la tipul de investiţii realizate, costuri şi număr de vagoane reabilitate/renovate/achiziţionate în anul 2018, aceştia anunţau un buget alocat unor astfel de acţiuni de investiţii de peste 1,6 milioane de lei şi „modernizarea din fonduri proprii a unui număr de 24 vagoane de călători, contribuind la creşterea capacităţii de transport cu peste 2000 de locuri”. Acest context ne face să ridicăm din nou un semnal de alarmă în ceea ce priveşte grava subfinanţare a CFR Călători şi suntem ferm convinşi de necesitatea unor investiţii care să permită în viitorul apropiat îmbunătăţirea condiţiilor de transport a călătorilor. Aceste investiţii nu ar trebui să fie concentrate doar pe mentenanţa sau dezvoltarea infrastructurii, ci şi pe sisteme mai sigure de control al trenurilor şi o finanţare sustenabilă pentru infrastructura feroviară”, transmite ANOSR.

Reprezentanţii studenţilor arată că discursul abordat de coaliţia de guvernare, conform căruia se creează o falsă imagine asupra bugetului necesar pentru acordarea gratuităţii studenţilor pentru transportul feroviar, este absurd şi nu face decât să denigreze imaginea studenţilor în opinia publică, să încurajeze discursul instigator la ură şi să nege un drept câştigat de studenţi. Prin acest lucru se distrage, de fapt, atenţia de la gestionarea ineficientă a bugetului CFR Călători, avertizează ANOSR.

“Susţinem ferm că această opinie lansată în spaţiul public, de a introduce o posibilă limitare a numărului de călătorii pe care studenţii le pot face gratuit cu trenul, ca fiind nefondată, atât din punctul de vedere al impactului bugetar pe care l-ar avea, cât şi prin incoerenţa discursului public al reprezentanţilor Guvernului. În ceea ce priveşte acordarea burselor, sunt indubitabile beneficiile pe care acestea le-au adus în viaţa studenţilor, reprezentând un pas necesar în vederea atingerii unei stări de normalitate a sistemului educaţional românesc”, potrivit sursei citate.

Reacţia studenţilor vine după ce ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat că Guvernul va adopta un act normativ prin care va limita numărul de călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi. De asemenea, limita de vârstă a studenţilor pentru a beneficia de gratuitate va fi de 26 de ani. „Propunerea este legată de ceea ce am aplicat şi anul trecut, în zonă studenţilor, că şi gratuitate pe calea ferată. O propunere, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor. Putem discută limitarea numărului de călătorii în fiecare an şi alte categorii de români pentru care să se aplice aceste gratuităţi. Un număr limitat de călătorii. De asemenea vârstă până la care să se aloce această gratuitate pe calea ferată, aceea de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm şi de situaţia la învăţătură în universităţi sau facultăţi, să nu avem studenţi repetenţi sau restanţe”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul de Finanţe a precizat că până la rectificarea bugetară vor exista discuţii cu reprezentanţii studenţilor în privinţa noilor măsuri propuse.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Un antreprenor argeșean deschide cea mai mare fabrică de prelucrare a lânii din Europa!

În decembrie 2022, în localitatea Costești , județul Argeș, antreprenorul Cristian Mercioniu a pus în funcțiune o fabrică de...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x